Floare albastră

Floare albastră

(Eseu varianta scurtă )

Accesați formatul PDF al poeziei.

de Mihai Eminescu

Context

• Poezia “Floare albastră”,  este scrisă în 1872 și publicată în revista “Convorbiri literare” în 1873, aceasta este o capodoperă a lirismului eminescian din etapa de tinerețe, care anunță marile creații ulterioare, culminând cu  “Luceafărul”.

1. Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-un curent literar, într-o perioadă sau într-o orientare.

• Specie literară: poem filosofic, elegie.
• Curent Literar: Romantismul, prin caracteristici specifice curentului literar precum: tema, motivele literare, atitudinea poetică, amestecul speciilor și antiteza.

2. Prezentarea a două idei/imagini poetice relevante pentru tema și viziunea despre lume din textul studiat.

• Tema: Iubirea și natura, condiția omului de geniu care aspiră la absolut. Motivul central al poeziei: cel al florii albastre.

• Sunt asociate și puse în contrast în viziunea romantică două moduri de existență și ipostaze ale cunoașterii: cunoașterea absolută (culoare albastră) și cunoașterea terestră (floare).

• Ipostaze lirice: Ca în lirismul de măști, eul liric împrumută pe rând două ipostaze, masculin- feminin sau omul de geniu- femeia iubită.

• Lirsimul: este unul subiectiv, reiese din folosirea marcilor lexico gramaticale ale eului liric (formele verbale si pronominale la persoana I si a II-a) .

3. Elemente de compoziție și de limbaj ale textului poetic studiat, semnificative pentru tema și viziunea despre lume (titlu, incipit, imaginarul poetic, relații de opoziție și de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, tropi, elemente de prozodie, etc).

• Titlul este simbolul central, un motiv romantic de circulație europeană, ce sugerează aspirația spre fericire prin iubire.

• Compozitia romantica: cele 14 strofe alcătuiesc cele patru secvențe poetice, prin alternanța a două planuri, cosmic și terestru, în dialogul celor două voci lirice: geniul/ vocea masculină și iubita.

• Prima secventa poetică (strofele I-III) înfățișează, în monologul fetei, lumea rece a ideilor, lumea lui: "Iar te-ai cufundat în stele/ Și în nori și-n  ceruri nalte".

• A doua secvență poetică(strofa a patra) constituie meditația bărbatului asupra spuselor iubitei: “Ah! Ea spuse adevărul,/ Eu am râs, n-am zis nimica”

• A treia secvență poetică conține strofele V-XII. Monologul fetei continuă cu o chemare la împlinirea iubirii în lumea ei, planul terestru: “Hai în codru cu verdeață/ Und-izvoare plâng în vale”

• Ultima secvență poetică( strofele XIII-XIV) reprezintă o continuare a meditației bărbatului asupra iubirii trecute, pe care o proiectează de această dată în ideal și amintire.

• Caracteristicile limbajului poetic: Expresivitatea are resurse multiple, în plan morfologic lexical stilistic fonetic și prozodic.

• Muzicalitatea, elementele de prozodie: rima este îmbrățișată, ritmul trohaic, măsura de 7-8 silabe apar și rimele rare.

4. Concluzie.

• Poezia este o dezvoltare a unui motiv romantic de circulație europeană într-o viziune lirică proprie. Poezia “Floare albastră” reprezintă o capodoperă a creației eminesciene din etapa de tinerețe care anticipează poemul- sinteză "Luceafărul "

Vă mulțumesc și multă baftă la examenul de bacalaureat!!!

• Un like, un share, o apreciere pe instagram, ar ajuta foarte mult la dezvoltarea acestui blog.

Vă mulțumim!